Crăciunul – sărbătoarea naşterii Domnului

 

Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală.Crăciunul reprezintă momentul magic al reînnoirii şi renaşterii şi este, de asemenea, începutul unei perioade rituale de renovare a anului cosmogonic.Orice familie se pregăteşte din vreme pentru a celebra Naşterea Mântuitorului, viaţa, dăruirea. Pregătirea debutează cu postul de la sfîrşitul lunii noiembrie, perioada de întrospecţie sufletească ce are darul renaşterii spirituale a fiinţei umane.
Crăciunul este sărbătoarea vieţii şi a luminii, a soarelui învocat în cea mai lungă noapte a anului ceea ce corespunde solstiţiului de iarnă, pentru a capăta puteri şi a învinge întunericul, iar ziua să înceapă din nou să crească.
Cu mii de ani în urmă, strămoşii noştri, care trăiau într-o minunată armonie cu natura şi cu ritmurile ei, sărbatoreau în noaptea dinspre 21 spre 22 decembrie evenimentul solstiţiului de iarnă, perioada critică în mersul Timpului. Soarele se afla atunci în cel mai “slab” moment al sau, dîndu-ne cea mai scurtă zi din tot anul, iar anticii credeau că nu mai are forţă şi trebuie hrănit şi ajutat.
În unele zone ale ţării, se rostogolesc de pe dealuri roţi aprinse în noaptea de Crăciun, în altele se aprind buşteni – poate urme ale unor străvechi ritualuri solare. Probabil, oamenii acelor vremi credeau într-o divinitate a vieţii şi a morţii, a învierii şi a vieţii de dincolo, care guverna ritmul existenţei lor pămîntene, al vegetaţiei, al agriculturii. Viaţa şi moartea erau considerate două faţete fireşti ale aceleiaşi realităţi, iar strămoşii noştri nu cunoşteau teama de moarte şi de neant. Ei aveau un reper de nezdruncinat: credinţa în nemurirea sufletului.

Credinţa şi legende
Pentru lingvişti, semnificaţia cuvîntului “Crăciun” este încă insuficient cunoscută. Unii susţin că ar proveni din limba latină, şi anume din “creatio”, care înseamnă creaţiune, naştere. Alţii susţin că e vorba de un cuvînt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugîndu-i pe oameni să-i ofere adapost. Ajungînd la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde da naştere lui Iisus. De asemenea, se spune ca în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborît deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminînd grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumina în sufletele oamenilor.

Colindele de Crăciun
Sarbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mîntuitorului. Colindele de iarnă sunt texte rituale cîntate, închinate Crăciunului şi Anului Nou; ele sunt considerate cele mai vechi forme literare şi la noi sunt atestate înca din evul mediu, originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul “Steaua sus rasare…” şi purtînd cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul “Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, când casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani.  Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare .
O veche tradiţie este „mersul cu icoana“, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântând casele şi creştinii.

Obiceiuri
De data mai recentă este obiceiul împodobirii bradului de Crăciun pentru seara de 24 decembrie. În timpul nopţii, Moş Crăciun aluneca prin hornul căminului şi lăsa daruri pentru toată lumea în cismele puse anume sau sub brad. Un obicei frumos îl constituie şi trimiterea felicitărilor cu urări făcute rudelor, prietenilor şi cunoştintelor. Chiar dacă sărbatoarea Crăciunului s-a laicizat într-o oarecare masura în timpurile moderne, Crăciunul este aşteptat şi prăznuit în toată societatea cu bucurie şi bună dispoziţie. Pregătirea mîncărurilor capătă dimensiunile unui ritual stravechi: carnăţei,   răciturile, sarmalele, friptura de porc, ciorba de oase. Nelipsite sunt şi dulciurile: cozonac, placinta. Toate acestea vor face parte din masa de Crăciun, fiind însoţite şi de băuturi: ţuica şi vinuri diverse.

Originile acestei sărbători
Crăciunul este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie în fiecare an(dupa calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (dupa calendarul iulian) şi face parte din cele 12 săbăori domneşi (praznice împărăteşti Bisericilor bizantine, a treia mare săbatoare după cea de  Paşti  şi Rusali.
 Cu timpul, toate Bisericile crestine, cu exceptia Bisericii armene, au separat aceste sarbatori, incat in zilele noastre aproape toata crestinatatea foloseste obiceiul vechi roman, Craciunul fiind sinonim cu nasterea lui Iisus.